Alexandru Grigoraș (33 de ani), fiul antrenorului Petre Grigoraș, a decis să se retragă din cariera de jucător profesionist de fotbal după ce a fost victima unei accidentări horror.
După ce a jucat pentru Pandurii, Rapid, FC Brașov, Săgeata Năvodari și Farul Constanța, Alexandru Grigoraș a acceptat propunerea de a juca pentru Axiopolis, în Liga a 4-a.
Fotbalistul care juca pentru Axiopolis Cernavodă pe 1 iulie 2022 a anunțat că se retrage din activitate după ce a suferit o accidentare horror la un meci jucat în Liga a 4-a.
În urmă cu 10 zile, la un meci jucat de Axipolis Cernavodă cu Viitorul Cobadin, Alexandru Grigoraș a fost lovit cu piciorul direct în față. Incidentul a avut loc cu 15 minute înainte de finalul meciului, când a încercat să înscrie cu o lovitură de cap, însă a fost lovit destul de grav.
Alexandru Grigoraș s-a prăbușit la pământ imediat după ce a fost lovit direct cu piciorul în față, plin de sânge, iar fotbalistul a avut nevoie de intervenția medicilor. Fiul lui Petre Grigoraș a fost transportat la spitalul din Cernavodă, iar apoi la Constanța, iar medicii au constatat faptul că a suferit mai multe fracturi la oasele feței, la maxilar, osul zigomatic și piramida nazală, anunță jurnaliștii de la ctsport.ro. Asta nu e tot! Alexandru Grigoraș urmează să fie operat la București.
„Nu știu dacă a fost neapărat intenționat, dar nu poți să ridici piciorul la nivelul capului adversarului. Pur și simplu îi pui integritatea fizică în pericol. M-a lovit direct în față, am simțit cum primesc o tibie în plină figură. Nici nu știu cum îl cheamă pe respectivul jucător. Și, sincer, nici nu mă interesează. Nici măcar nu m-a căutat să mă întrebe cum mă simt, iar acum ar fi tardiv. Pentru mine, este un zero barat.
Doctorilor nu le-a venit să creadă când au văzut efectele loviturii. Mi-au spus că am avut mare noroc, pentru că puteam să mor dacă mi-ar fi fracturat craniul. Și a fost șansa că nu m-am ales cu hematoame, pentru că s-ar fi complicat mult situația. Mi-au fost sparte oasele feței, care s-au dus în interior.
Este cea mai gravă accidentare din viața mea, mult mai dureroasă și periculoasă decât cele din trecut. Mi se vor introduce niște plăcuțe de titan pentru a-mi susține oasele afectate. Apoi, voi mânca doar mâncare pisată o perioadă, așa cum se întâmplă și acum. Nu voi rămâne cu cicatrici, dar mă afecta toată viața.
Le mulțumesc celor de la Cernavodă, care m-au susținut în această perioadă, dar mă văd nevoit să renunț la activitatea competițională. Nu mai pot juca fotbal, este prea periculos”, a spus Alexandru Grigoraș pentru sursa citată mai sus.
Sursă foto: Ctsport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER